Mucenici la airfryer Double Stack XL SL400

Mucenici la airfryer Double Stack XL SL400
Mucenici la airfryer Double Stack XL SL400

Porții

1

Complexitate

Pregătire

Gătire

Temperatură

Calorii

-

Ingrediente


Ingrediente:
• (cantități pentru 8 bucăți)
• 500 g făină tip 650 (cu 12% proteină)
• 15 g drojdie uscată pentru cozonac
• Coajă lămâie/portocală netratată
• 100 g zahăr
• 1 praf de sare
• 1 praf de turmeric
• 65 g ulei
• 270 g lapte vegetal călduț

Sirop:
• 500 g apă
• 60 g zahăr
• Zeama de la o portocală
• Scorțișoară Ceylon

Extra:
• Miere
• Nucă măcinată

Descriere

Mucenici moldovenești de post - pufoși și aromați. Dacă nu ai încercat până acum să pregătești mucenici moldovenești la air fryer, e cazul să remediezi situația. Eu am copt mucenicii în airfryer-ul Ninja Double Stack, astfel că am putut coace toți cei 8 mucenici în doar 25 de minute.

Mod de preparare

Într-un bol încăpător adăugăm făina cernută, drojdia, coaja de portocală, zahărul, pudra de turmeric, sarea, uleiul și laptele vegetal călduț. Omogenizăm bine, apoi lăsăm aluatul la dospit până își dublează volumul.
Opțional, aluatul se poate frământa cu ajutorul unui mixer planetar pentru a obține un aluat mai fin.

După dospirea completă, împărțim aluatul în 8 bucăți egale și le modelăm ca în video.

După modelare, mai lăsăm mucenicii la dospit aproximativ 20 de minute, apoi îi așezăm în cuvele air fryer-ului.

Înainte de coacere ungem mucenicii cu apă sau lapte vegetal.

Coacem mucenicii pe funcția Bake, timp de 20 de minute la 160° C, apoi facem un switch între cei aflați direct în cuvă și cei poziționați pe plăcile cu înveliș ceramic și mai coacem încă 5 minute.